Katherine Mansfield 100. Garden party și alte povestiri (1)

Am scos cartea din portbagajul mașinii și m-am felicitat pentru că am amânat pe mâine ce puteam face azi. O pusesem acolo cu o zi înainte ca să o duc în ziua următoare la anticariat. Pentru că nu o citisem în atâția ani, iar acum nu mai aveam loc în bibliotecă pentru ea. Dar între timp am descoperit că 2023 este an centenar Katherine Mansfield (1888-1923): chiar în zilele acestea se împlinesc 100 de ani de la moartea ei. M-am emoționat și bucuros i-am mai acordat o șansă. Așa că am reluat această carte mică și verde din Colecția Cartea de pe noptieră, alcătuită cu traducere și prefață de Antoaneta Ralian, Garden party (Humanitas, 2012), și i-am citit prefața.

Am fost peste măsură de surprins când am aflat (nu din Prefață) două lucruri: 1) Garden party, volumul pe care l-a publicat Editura Humanitas în 2012, nu este de fapt acel ultim volum de povestiri din 1922 intitulat The Garden Party and Other Stories pe care l-a publicat Katherine Mansfield cu un an înainte de moarte ci o compilație - cel mai probabil realizată de traducătoarea Antoaneta Ralian - de povestiri antume și postume; 2) În 1958, Editura de Stat pentru Literatură și Artă a publicat volumul Garden-Party și Alte Povestiri în traducere de Madeleine Scarlat care se găsește acum la câțiva bănuți prin anticariate și care - nu am verificat, dar... - ar putea fii chiar acel ultimul volum The Garden Party and Other Stories publicat din 1922.

Dar uimirile mele nu se opresc aici! Editura de Stat pentru Literatură și Artă publică în 1969 un al doilea volum de povestiri de Katherine Mansfield - un volum voluminos! -, intitulat Preludiu, în traducerea Antoanetei Ralian. Uitându-mă peste cuprins, deduc că din acest volum, Editura Humanitas a cules câteva titluri, poate cele mai populare, și le-a așezat împreună între aceleași coperți - și uite așa avem volumașul publicat în colecția Cartea de pe noptieră.

În fine, cercetările/discuțiile ar putea continua și în ceea ce privește Jurnalul Katherinei Mansfiel - care cunoaște în limba română două ediții: prima apărută la Editura Institutul European, în 1994, cu titlul Moartea care mă apasă; iar a doua la Editura Art, în 2008, sub titlul Jurnal trist - dar nu este momentul acum. Cert este că Katherine Mansfield, prin traduceri (cele mai multe de Antoaneta Ralian, traducătoarea care s-a născut în anul următor morții scriitoarei), este suficient de prezentă în literatura română. Iar cine își dorește să celebreze centenarul în limba română o poate face exemplar citind povestirile și jurnalul - cele două domenii literare în care Katherine Mansfield a strălucit.

UPDATE Până la urmă, am citit Garden Party și am pregătit cartea pentru anticariat.