Steinhardt 111

Pentru mine, Nicolae Aurelian Steinhardt (12 iulie 1912 - 29 martie 1989) este omul care a dat Jurnalul fericirii. Când zic „a dat” mă gândesc și la istoricul acestei cărți și la istoria acestui autor - viața și opera lui Nicolae Steinhardt. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în 1991, la Editura Dacia din Cluj-Napoca, la aproape doi ani după moartea autorului - deși o versiune a textului a fost încheiată de autor încă din 1970. Atunci, în acei ani, au urmat confiscarea manuscrisului, redactarea unei noi versiuni, returnarea manuscrisului, încredințarea materialului unor prieteni din țară și din străinătate. Autorul murea în primăvara anului 1989, pentru ca în iarna acelui an să moară, de fapt, o întreagă lume - lume despre care dă mărturie cartea.

Scriitorul N. Steinhardt este astăzi cine este și pentru că o mână de oameni au crezut în el și în ce a scris el, au vorbit și scris despre asta și astfel, iată!, a fost posibilă în mod excepțional Seria de autor de la Editura Polirom din Iași (despre am scris aici) care cuprinde 22 de volume - împreună cu Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia din Maramureș: Virgil Ciomoș, Virgil Bulat, George Ardeleanu ca și Monica Lovinescu și Virgil Ierunca sau Justin Hodea Sigheteanul.

Astăzi, la 111 ani de la nașterea lui Steinhardt, motivat de articolul Aniversări literare #12 de pe blogul Cartea e o viață, am început să (port în geantă, fără supracopertă, și) să recitesc Jurnalul... în prima versiune (jurnalul verde), cu intenția de a parcurge mai apoi și a doua versiune (jurnalul albastru) - din Seria de autor de la Polirom.